Va fi interesantă o comparație între: webOS 3.0 (LG) vs. Android (Philips / Sony) vs. Tizen 2 (Samsung). Philips 40PFS5501/12 este modelul cu Android de anul acesta. Samsung este pe cale să lanseze modelele cu Tizen 2. Concurența este acerbă iar avantajul este pentru cumpărători.
Discuțiile de pe forum scot în evidență destule probleme în fiecare tabără, mai ales când vine vorba de updateuri de soft.
Anul trecut am analizat cu atenție webOS 2.0 iar părerile au fost împărțite. Nu doar pe plan intern, pentru că citim cu interes și reviewuri externe, partea de smart fiind diferită de la o țară la alta.
Câteva întrebări pentru care căutăm răspunsuri:
- Ce diferențe sunt între webOS 2.0 și webOS 3.0? Performanță? Facilități noi? Interfață?
- Ce diferență este între Full HD și Ultra HD? Există probleme de bleeding? Mai ales că seria UH7505 este prezentată drept ULTRA SLIM cu panel IPS 4K. Cunoaștem proprietățile ecranelor IPS de la LG, culori naturale însă probleme de black level și timp de răspuns. Da, am fost întrebați și despre Input Lag, o caracteristică importantă pentru gameri. Fie că este vorba de PC sau consolă, un televizor cu input lag mic face diferența dintre a câștiga sau a pierde într-un joc FPS, unde reacția trebuie să fie cât mai rapidă.
- Se poate naviga pe internet în condiții bune, direct, folosind browserul televizorului și doar telecomanda Magic Remote? (inclusă în pachet).
- Ce fișiere multimedia recunoaște playerul?
- Ce setări de imagine sunt optime?
Și multe alte aspecte. Facem prezentarea și tragem concluzii...
[kw]43UH7507[/kw], [kw]49UH7507[/kw], [kw]55UH7507[/kw]
Despachetare |
Etichetare elegantă. Multe din specificațiile menționate mai sus sunt trecute pe ambalaj. Dar nu v-am spus nimic despre HDR. Ce este / înseamnă HDR? High Dynamic Range a fost unul dintre subiectele principale la CES 2016, unde toți producătorii ofereau modele compatibile. HDR este capacitatea televizorului de a reda o gamă extinsă de culori, cu precădere ALB mai alb și NEGRU mai adânc, de unde și terminologia 'LEVEL of black'. Combinația de alb și negru într-o imagine este perfecționată, deci CONTRAST de ultimă generație.
Despachetarea propriuzisă:
Cele două suporturi sunt marcate cu A și B, dar nu le puteți inversa. O privire pe imaginea de pe cutie și este clară orientarea. În plus, poza 7 arată piedica de plastic ce nu potrivește decât într-un singur mod.
Cablul de alimentare alb, anunța un design ce tentă albă. Da, spatele acestui televizor este complet alb.
Chiar am lăudat LG-ul în REVIEW despre LG 43LH560V (vă recomandăm să-l citiți) că au cablu de alimentare cu împământare, iar la acest model au inclus un cablu fără protecție. Probabil nu este cazul.
Toate accesoriile livrate le puteți vedea în poza 5. Capacele le folosiți în locul standurilor, dacă montați televizorul pe suport de perete.
Aspect |
Cu adevărat frumos. Modern și de calitate. Finisaje de excepție. Totul la superlativ. Ne-am străduit să vă oferim poze cât mai relevante. Facem o paranteză pentru a sublinia consumul redus al 43UH7507: consumul tipic este de doar 51W.
Poza 4 arată la ce nivel de finisaje s-a lucrat. Combinația gri / negru, îmbinarea colțurilor, iar standurile sunt din metal.
Poza 8 surprinde o imagine de o calitate cu totul excepțională! Culorile sunt naturale, cu setările de fabrică, însă prima setare care am făcut-o a fost să trecem stilul de imagine pe STANDARD.
Pentru cei care au prim contact cu tehnologiile mai noi, poza 7 arată joystickul, singurul control pe lângă telecomandă. În loc de butoanele 'pe ramă', toți producătorii au optat pentru aceast stick care se poate mișca sus/jos, stânga/dreapta și click. În funcție de context butoanele își schimbă funcționalitatea. Se pot face setările din meniu, schimba canalele, volumul. Desigur power on/off.
Accesorii |
Din nou laude la adresa LG. O telecomandă cu care ne-am familiarizat repede. Controlul cursorului de pe ecran, cu ajutorul gesturilor, a devenit natural după doar câteva momente. Și PRECIS. Intră repejor în stand-by, însă un 'shake' (scuturat) trezește telecomanda din modul sleep.
Calibrarea pe orizontală și verticală este simplă, pentru că odată ajuns la marginea ecranului, cursorul rămâne pe loc, în timp ce mâna o deplasați. Astfel puteți lucra cu telecomanda ca și cum ați 'ținti' exact locul unde se află cursorul, sau direcția să fie complet desincronizată. Noi am încercat telecomanda în toate modurile posibile și ușurința în operare este aceeași.
Ignorați butonul 3D. Gama UH7507 nu are 3D. Această telecomandă se folosește și la modelele superioare.
Rotița de scroll (în poza 3, de aproape). Este maximă! Cu pointerul pe ecran manevrat din gesturi, taste direcționale lângă acest scroll și clickul realizat tot din această rotiță, aveți un control deplin.
Tasta LIST. Lista de canale apare când apăsați acest buton. Cel puțin nouă, ne place mai mult așa decât vechea tastă LIVE.
Cu tasta RECENT activați meniul SMART.
Senzația oferită de această telecomandă (da, senzația) este de ergonomie desăvârșită și calitate. Spunem asta pentru că este o diferență mare față de telecomanda de la Philips 40PFS5501/12.
Forma, puțin ciudată este dată și de faptul că se folosesc baterii AA (R6). Nu sunt de acelea subțiri (AAA).
Specificatii |
Așa cum LG ne-a obișnuit, conectica este completă. Avem și tuner DVB-S, adică intrare satelit.
Pe intrarea clasică de antenă, 43UH7507 (49UH7507, 55UH7507) sunt recepționate atât transmisiile analogice cât și DIGITALE. Tuner analog și DVB-C/T.
Două porturi USB și trei HDMI sunt, în cele mai multe cazuri, de ajuns.
Conectarea la reța, adică la un router conectat la internet se face cu ajutorul unui cablu de rețea sau wireles. Noi am configurat conexiunea wireless.
Sunetul se poate prelua din ieșirea de căști sau digitală / optică. Nu există mufă SCART, dar se poate folosi cu succes intrarea Audio Video (AV) sau Component.
PCMCIA CARD SLOT este pentru cardul CI+.
O privire de ansamblu este în poza 4 unde se pot vedea toate mufele.
Instalare |
Instalarea este asistată pas cu pas. Este similar cu ceea ce știm de la versiunile precedente, adică webOS 2.0, însă pentru cei care nu cunosc acest sistem de operare de la LG, îi rugăm să consulte cadrele de mai jos.
Limbă meniu, locație, mediu (acasă - nu setați magazin pentru că sunt afișate specificațiile pe ecran), conectarea la rețea, acorduri și note juridice, căutare canale TV, blocare parentală.
Pentru căutare canale, recomandăm căutarea completă. Observați setările pe care le folosim în cazul Digi.
Meniu |
Diversificate sunt setările. LG oferă o paletă completă de configurări. Ziceam că am schimbat modul de imagine, am trecut de pe Eco pe Standard în primul rând pentru a calibra imaginea după plac. Poza 2 arată niște culori desăvârșite. Dacă luăm în calcul și pierderea prin fotografiere, vă dați seama ce imagine afișează acest LG.
Vă lăsăm să parcurgeți pozele cu meniul televizorului.
Calibrare setari imagine |
Puteți folosi drept referință următoarele setări de imagine. Valorile 'Previous Setting' sunt cele prestabilite, pentru mod imagine STANDARD. Înainte de calibrare am aplicat un RESET, după care am calibrat fiecare setare folosind un dispozitiv profesional.
Valorile corecte sunt în cele prefixate cu 'Optimized Setting'.
Prima dată setăm luminozitatea. Atenție, nu backlight level care este puterea ledurilor. Este vorba de 'Luminozitate' sau 'Brightness', în funcție de limba meniu. Valoarea corectă este 56. Senzorul a citit 9 valori de luminozitate pentru a stabili valoarea optimă.
O observație: scala orizontală este de la 50-100 pentru că sub 50, televizorul efectiv nu oferă valori în limitele admise. Luminozitatea este reglată în așa fel încât să nu afecteze nivelul de negru. Dacă este prea mare, negrul devine gri deschis. Dacă punem o valoare prea mică, nu se asigură contrastul, chiar dacă cealaltă setare este corectă.
După cum ziceam, aceste valori de referință se pot personaliza și după preferințele voastre. Noi vă ilustrăm grafic ce ne-a raportat senzorul.
Dacă cineva preferă ca imaginea să fie mai 'rece', poate opta pentru setarea de fabrică.
Nu uitați că setările de imagine sunt individuale pe fiecare sursă. După ce noi am calibrat imaginea folosind intrarea de HDMI de la playerul blu-ray, cu care am rulat patternurile, am schimbat setările și pentru modul TV.
Vă spunem și că valoarea corectă pentru SHARPNESS este 20.
Player multimedia |
Nu exagerăm: cel mai bun media player pe care am avut ocazia să-l testăm până în prezent. Notă maximă.
USB Mass Storage Device este denumirea generică pentru perifericele conectate la porturile USB. Gruparea fișierelor este Filme / Poze, Muzică și Înregistrările făcute chiar cu televizorul. Poza 3 arată unul din puținele reproșuri ce le putem face acestui player: partițiile nu apar cu denumirea lor dată în Windows. Noi am folosit un hard disk extern care este partiționat pentru a testa și PVR-ul lui 49UH7507.
Poza 5 arată cum puteți să vă întoarceți la folderul precedent. Trebuie să plasați cursorul pe marginea din stânga al ecranului să vă apară bara verticală de culoare roz, care este de fapt un buton de back.
Pozele 6, 7, 8 și 9 arată cele 4 controale din partea superioară dreapta:
- Filtre
- Ștergere. Este bine să poți șterge fișiere direct din browserul tv-ului.
- Play fișiere multiple
- Căutare
Fișierele de film sau poze sunt afișate sub formă de thumbnail-uri, adică un cadru din film.
De la poza 12, lucrurile devin interesante:
- Cu ajutorul telecomenzii Magin de la LG, putem selecta foarte ușor momentul din film. Observați semicercul de pe bara orizontală care se deplasează simultan cu pointerul telecomenzii.
- În stânga avem un buton care ne duce la lista de fișiere selectate, în cazul în care am folosit opțiunea de selecție multiplă.
- În poza 14 am așezat pointerul sub informațiile despre film afișate. H.264, DTS, 1280x536 reprezentând standardul encodării fișierului video, standardul sunetului și rezoluția.
Vom discuta acum despre opțiunile suplimentare:
Subtitrare:
- Activare / Dezactivare
- Setul de caractere, sau Code Page cum este în engleză, este compatibil cu caracterele (diacritice) Românești pe setarea Latin2. Dacă caracterele nu sunt afișate corect, puteți încerca Latin 1 sau 4.
- Sync, sincronizarea subtitrării se ajustează la fel de ușor ca derularea filmului. Tragi de cursorul de pe bara orizontală.
- Poziția subtitrării pe ecran, zero fiind implicit. Pozele 36 - 42.
- Mărimea subtitrării - opțiuni variate, de la subtitrare mică la litere foarte mari. Vedeți pozele 26 - 30.
- Chiar și culoarea subtitrării o putem schimba. Pozele 31 - 35.
Selecția multiplă se poate observa în pozele 53 - 60.
.